Scopul este optimizarea alimentării cu gaze, prin îmbunătățirea parametrilor de debit și presiune, dar și reducerea costurilor de operare, prin eliminarea din ecuație a tarifului de distribuție.
Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja, potențial candidat al partidului la postul de primar general al Capitalei, a reluat încă o idee veche de ieftinire a încălzirii centralizate din București, după cea a fuziunii dintre ELCEN și Termoenergetica, anunțând demersuri pentru ca cele patru centrale de producție de energie electrică și termică ale ELCEN să se racordeze direct la sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz și să scape astfel de tariful pe care îl plătesc în prezent distribuitorului Distrigaz Sud Rețele din grupul Engie.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că primăriile pot cofinanța extinderea rețelelor de gaze naturale.
Consumatorii de gaze naturale vor suporta pe facturi costurile de racordare a unor noi clienți industriali la sistemele de distribuție, precum și la cel de transport al gazelor naturale, acestea urmând să intre în categoria costurilor recunoscute incluse în tarifele reglementate de distribuție și transport practicate de operatorii de profil, parte a prețului total al gazelor achitat de către consumatorii finali.
Claudiu Crețu, administratorul special al producătorului de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, a sugerat că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ar trebui să modifice legislația în domeniu pentru ca toate cele 4 centrale de producție ale companiei, vitale pentru încălzirea centralizată a bucureștenilor, să beneficieze de tarif special redus din partea operatorului de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele, din grupul Engie.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, unul dintre cei doi mari furnizori și distribuitori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, a terminat anul trecut cu un profit net consolidat de 428,7 milioane lei, în creștere cu 25% față de 2017, în principal ca urmare a scumpirii gazelor.
Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul român a încasat în 2018 venituri din dividende de la companii la care este acționar în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
România nu duce lipsă de proiecte energetice majore, însă ceea ce lipsește pentru succesul acestora este predictibilitatea și coerența legislativă, a declarat, la Profit Energy.forum, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea.
Producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, și alți mari consumatori industriali de gaze obțin posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz și de a economisi în acest fel banii pe care îi plătesc în prezent operatorilor rețelelor de distribuție la care sunt branșați.
Cel mai mult a fost tăiat tariful perceput de Distrigaz celor mai mari consumatori industriali, respectiv cu aproape 30%, de la 19,74 lei/MWh în 2016 la 13,83 lei/MWh în 2017. Tariful reglementat de distribuție a gazelor perceput de Distrigaz Sud Rețele de la consumatorii casnici a fost redus de ANRE cu peste 4%, de la 29,47 lei/MWh în 2016 la 28,24 lei/MWh în 2017.
Ministerul Energiei anunță o procedură simplificată pentru racordarea populației la rețele de distribuție de gaze naturale, după ce Profit.ro a scris, în aprilie, că licitațiile de concesionare a acestui serviciu public sunt blocate de mai bine de un an, din motive de legislație.
Șeful diviziei românești a grupului german de energie și utilități E.ON, Frank Hadjdinjak, a declarat, într-o conferință de presă, că autoritățile românești trebuie să se decidă ce vor, respectiv doar reducerea prețurilor plătite de consumatori la energie și gaze naturale sau servicii bune de distribuție, care pot fi asigurate doar prin investiții, ce trebuie stimulate prin tarifele reglementate.
Distribuitorii de gaze naturale ar putea fi obligați și în acest an să se mulțumească cu o rată reglementată a rentabilității capitalului de 8,43% și cu o rată 0 de creștere a eficienței activității reglementate, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) intenționând să prelungească perioada a treia de reglementare pentru activitatea de distribuție reglementată a gazelor naturale până la finalul acestui an.
Pentru refuzul racordării de noi clienți și al finanțării lucrărilor necesare, operatorii vor risca inițial amenzi între 8.000 și 200.000 lei. Dacă se vor încăpățâna să refuze în continuare, amenda va urca la 1% - 5% din cifra de afaceri, iar ulterior operatorii recalcitranți vor fi excluși de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaților are în vedere abrogarea prevederii din Legea energiei care nu permite clienților industriali existenți precum ELCEN racordarea directă la sistemul național de transport al gazelor naturale gestionat de Transgaz. În acest fel, ELCEN ar economisi banii pe care îi plătește în prezent operatorului rețelei de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele.
Potrivit informațiilor grupului-mamă din Franța, Engie România a terminat anul trecut cu un profit net de 80 milioane euro, cu 11% sub rezultatul înregistrat în 2015. Reculul a fost cauzat în primul rând de scăderea tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
E.ON Distribuție România și-a schimbat denumirea, de la 1 ianuarie 2017, în Delgaz Grid, confirmând informațiile transmise anterior de Profit.ro
Grupul german Allianz, care deține în România cel mai mare asigurător local, Allianz-Țiriac, a ajuns la un acord cu compatriotul său E.ON pentru a achiziționa un pachet de 30% din capitalul companiei E.ON Distribuție România, operatorul de rețele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale din nordul României, cu afaceri de 1,6 miliarde lei anul trecut.
Pagubele înregistrate de operatorii de distribuție a gazelor naturale din cauza neîncasării sumelor datorate de clienții intrați în faliment ar putea fi suportate pe facturi de toți clienții buni platnici, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. La nivelul lunii septembrie 2016, producătorul de energie termică ELCEN, intrat în insolvență în luna următoare, datora distribuitorului Distrigaz suma totală de circa 147 milioane lei.
Costurile de transport și distribuție a energiei electrice reprezintă 40% din prețul final la curent plătit de consumatorii casnici din Capitală, peste media europeană de 32%. Bucureștiul se află pe locul 3 în Europa la ponderea costurilor de rețea în prețul final al gazelor la consumatorii casnici.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale, vrea să încheie un acord-cadru pe 3 ani, cu o singură firmă, pentru achiziția de servicii integrate de investigație și securitate, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de 28,5 milioane lei plus TVA.
Engie România, fosta GDF Suez România, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale pentru populație, vrea să extindă rețelele de distribuție de gaze din toate cele 19 de județe unde are concesionate astfel de rețele, plus municipiul București, și estimează că valoarea totală a investițiilor necesare ar putea depăși jumătate de miliard de lei pe 3 ani, cu tot cu TVA.
Engie, prin subsidiara Distrigaz Sud Rețele, derulează în prezent lucrări de modernizare a rețelei de distribuție de gaze naturale în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Magheru și pe alte 8 străzi din zonă. Recent, ANRE a anunțat că va efectua o inspecție a stării tehnice a rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, prima de la darea în concesiune a acestora unor operatori privați, în urmă cu 12 ani.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va efectua o analiză a stării tehnice a rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, prima de la darea în concesiune a acestora unor operatori privați, în urmă cu 12 ani, a declarat vicepreședintele ANRE, Emil Calotă.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor să-și actualizeze și sistemele informatice prin care își gestionează raporturile cu consumatorii de energie, pentru creșterea gradului de satisfacție al acestora și pentru a nu pierde clienți în favoarea concurenței în urma liberalizării pieței, cele două companii fiind dispuse să plătească cumulat în acest scop aproape 19 milioane lei.